Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :
Acasa / AUTOEDUCARE / „E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României, Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei, A pălmuit tiranul în faţa lui scuipând. Aşa! e o Romană, o bravă Eroină, Ce sfida ferul morţii s-aleargă de foc plină, O lume spăimântată la arme-ncurajând”.

„E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României, Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei, A pălmuit tiranul în faţa lui scuipând. Aşa! e o Romană, o bravă Eroină, Ce sfida ferul morţii s-aleargă de foc plină, O lume spăimântată la arme-ncurajând”.

/
/
/

Eroina revoluţiei pasoptiste a devenit in  presa vremii dar si in randul unor istorici contemporani noua,  obiectul  unor unor speculatii privind atat moravurile si personalitatea sa, cat si motivatia gestului ei eroic si remarcabilul ei  curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la 1848 de la dizolvare.

Istoria ne spune ca in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste,  celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia.

Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea in  tara  si formeaza un guvern provizoriu.

Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura si  cu ajutorul unor trupe,  guvernul revolutionar e arestat!



Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit si revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul  pe care pornisera.

Un  ziar austriac, Allgemeine Osterreichische Zeitung, relata ca  la 20 iunie 1848  relata, în momentul arestării revoluţionarilor, mulţimea a bătut în retragere iar „în acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoşoaiei năvăleşte tânăra eroină Anica Ipătescu”:

„Poporul devenise manios, trebui insa, deoarece nu avea arme, sa bata in retragere. Multora le pierea treptat curajul si incepura sa se indoiasca de cauza poporului suveran, temandu-se ca libertatea, dobandita cu putine zile in urma, va fi pierduta. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad inalt, cand o eroina parca se napusti din nori, venind pe Podul Mogosoaiei cu doua pistoale in mana. Ea striga din toate puterile: „Moarte tradatorilor! Tineri, curaj, salvati libertatea! „.

Aceste cuvinte ale tinerei eroine – care este sotia unui functionar, numele ei fiind Ana Ipatescu – electrizeaza masele.

” Se dă asaltul (…). Valahii s-au dovedit a fi eroi adevăraţi”.

Si masele, astfel mobilizate, au dat navala si au eliberat guvernul revolutionar.

Fruntasii Revolutiei din Tara Romaneasca la 1848

Ceea ce s-a spus si s-a scris apoi despre Ana Ipatescu a fost un amestec de fapte obiective si pareri subiective, informatii si speculatii…

Exista foarte putine documente si marturii despre Ana Ipatescu. Informatii despre persoana sa apar succint in memoriile lui Ion Heliade Radulescu, Ion Ghica sau in unele note ale unor oameni ai vremii, precum Grigore Zossima, Al. Christofi, Al. Pelimon sau C.D. Aricescu. Ana Ipatescu s-a nascut in anul 1805, la Bucuresti, in mahalaua Olarilor.

Nascuta in 1805, la Bucureşti, în mahalaua Olarilor, fiica cârc-serdarul Athanasie Ghiulerasa,  un mic dregător domnesc, comandant de subunitate în cavaleria uşoară, care ţinea o cafenea şi făcea negustorie profitabilă , Ana si-a avut partea ei de nefericiri in viata ;  despartirea parintilor; recasatorirea tatalui cu o femeie care – ca o adevarata mama vitrega – i-a facut zile fripte Anei; o prima casatorie cu un sot care a incercat s-o despoaie de zestre, iar dupa moartea tatalui, niste procese pentru avere, intentate de un fost slujitor al acestuia.

Despartindu-se de primul sot, Ana s-a recasatorit – din interes, dupa cum scriu mai multe ziare, ce reprezentau, pesemne, presa de scandal a vremii –  fiind ameninţată de sărăcie, cu funcţionarul Nicolae Ipătescu, care lucra la Departamentul Visteriilor.

Acesta şi-a dus soţia deseori la întâlnirile conspirative  ale societăţii secrete revolutionare „Frăţia”, unde i-a cunoscut pe principalii lideri ce aveau să formeze guvernul provizoriu după izbucnirea Revoluţiei de la 1948, respectiv pe Nicolae Bălcescu, Christian Tell, Nicolae Golescu, Ion Ghica şi C. A. Rosetti.

Astfel Ana intra in contact cu  lumea ideilor politice revolutionare care circulau la acea vreme printre tinerii intelectuali.

Dar, scriau unele  ziare , gestul eroic al Anei n-ar fi  fost motivat de patriotism si de increderae in cauza revolutiei, ci de iubirea – extraconjugala, deci pacatoasa, vezi bine – pentru unul dintre membrii guvernului provizoiu, tanarul Nicolae Golescu, arestat si sechestrat dimpreuna cu colegii de cabinet.



Si totusi, cine a fost Ana Ipatescu?

A fost ea o eroină naţională sau o femeie de moravuri uşoare care, sub aparenţa unui gest eroic, a acţionat doar pentru a-şi salva de la pierzanie amantul ?

Cu siguranta ca Ana Ipătescu este una dintre figurile feminine marcante ale revoluţiei paşoptiste din Ţara Românească, alături de Elena Varnav, eroina moldoveancă, care la 24 de ani „au purtat steagul libertăţilor Moldovei la anul 1848″ şi apoi „au trăit în obscuritate”, după cum stă scris pe o placă de mormânt de la Iaşi şi Ecaterina Varga, „Doamna Moţilor”, eroina Transilvaniei, care rupându-se de mica nobilime, din rândurile căreia provenea, a apărat prin luptă, interesele moţilor din Munţii Apuseni, ridicându-i la răzmeriţă, în anii premergători Revoluţiei de la 1848, fiind arestată în 1847 pentru „agitaţie dârză la înşelare” şi întemniţată în închisoarea de la Alba-Iulia până în 1851, când a încercat să poarte jalba românilor la Viena, pentru ca apoi, refuzată fiind, să conducă o ceată de 30 de munteni.

Viitoarea revoluţionară a izbutit să termine Şcoala Normală la Bucureşti, spre deosebire de sora sa mai mică, Margioala si chiar dacă a avut o copilărie grea, datorită divorţului tatălui de mama sa, Catinca şi mai ales din pricina recăsătoriei tatălui cu burgheza Safta, mama vitregă făcându-i zile fripte tinerei, între altele refuzând să o lase să meargă la şcoală, Ana a dobândit o pregătire intelectuală mai ridicată, inteligenţă, dârzenie şi siguranţă de sine, calităţi ce nu au putut trece neobservate. Mama sa, Catinca, mai fusese căsătorită, înainte de a se cununa cu tatăl Anei, având şi doi copii din primul mariaj.

În 1827, Ana a plecat de acasă, căsătorindu-se un an mai târziu cu Ivancea Dimitriu, zis „Ulieru”, un arendaş, care s-a grăbit să-şi adjudece zestrea soţiei.

În 1831, căsătoria s-a desfăcut din cauza „mizeriilor zilnice” pe care i le facea soţul, iar la despărţire, acesta a făcut tot posibilul să rămână cu zestrea soţiei.

Tot în acelaşi an a murit şi tatăl său, Athanasie, iar moartea acestuia i-a adus Anei alte probleme, deoarece unul dintre foştii argaţi ai acestuia a deschis un process, încercând să pună mâna pe averea defunctului. Procesele ulterioare au ameninţat-o pe Ana cu sărăcia.

În anul 1832, aceasta s-a recăsătorit, din interes, cu Nicolae Ipătescu.

Cel de-al doilea soţ al Anei era arendaş, dar şi funcţionar la Departamentul Visteriilor, fiind însoţit permanent de nevastă atât la sindrofii cât şi la întâlnirile secrete ale „Frăţiei”, unde i-a cunoscut pe câţiva dintre liderii care vor forma guvernul provizoriu după izbucnirea Revoluţiei la 9 ianuarie 1848.

Aceste vizite foarte dese, ar putea oferi o cu totul altă interpretare evenimentelor din 19 iunie 1848: gestul femeii ar fi  fost motivat de iubirea pentru unul dintre revoluţionarii arestaţi şi sechestraţi în Palatul domnesc.

Se pare că iubitul sau era Nicolae Golescu, un boier pământean, chipeş şi cuceritor, care a fermecat-o pe tânăra Ana.

Povestea de amor dintre cei doi, deşi nu apare în documente sau însemnări, a stârnit valuri în Bucureşti si se spunea ca Golescu a fost adevăratul motiv al răzvrătirii ei, nu cauza Revoluţiei paşoptiste… pentru care se spunea ca ea s-a pus în slujba revoluţiei.

Astfel, la 16/28 iunie 1848, când membrii Guvernului provizoriu de la Islaz soseau în Bucureşti, Ana Ipatescu  era în fruntea poporului.

Ion Heliade Rădulescu scria că: „O doamnă se deosebea de asemeni prin entuziasmul ei. Ea avea la dânsa coroane de flori pe care le arunca în trăsurile membrilor guvernului”.

La data de 19 iunie/1 iulie, lovitura contrarevoluţionară a coloneilor I. Odobescu şi I. Solomon a încercat să înlăture noua putere şi a creat momente de cumpănă, deoarece membrii guvernului provizoriu au fost arestaţi.

Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile:

„Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”.  Valahii s-au dovedit a fi eroi adevăraţi” scria ziarul Allgemeine Osterreichische Zeitung .

În aceste condiţii, însufleţiţi de gestul femeii, oamenii au luat cu asalt Palatul domnesc şi i-au eliberat pe revoluţionari.

Evenimentele au mai fost relatate şi de alte publicaţii europene precum: „Le Siècle” (jurnal parizian), care scria pe 22 iulie, în articolul „Scrisoare din Bucureşti”:

„Ieri, la douăsprezece şi jumătate, o altă revoluţie sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbuşit-o. Odobeasca, fostul şef al miliţiei naţionale, şi Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldaţi, pe membrii guvernului care se aflau reuniţi, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine, care rupse rândurile soldaţilor şi se năpusti spre palat.



Mulţimea intră şi-l arestă pe Odobeasca. Solomon fugi. Soldaţii declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraţilor lor şi că fuseseră înşelaţi”.

Totodată, „Allgemeine Zeitung” – Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, scriind:

„Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.

De asemenea, „Gazeta Transilvaniei”, intemeiata de patriotul roman ardelean George Baritiu  scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă”.

Poporul, „electrizat” de curajul acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei – cum era descrisă de scriitorul A. Pelimon – şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe conducătorii revoluţiei”.

 Ziarul „Pruncul român” scria că „se expuse cu vitejie, cu dispreţuirea morţii, primejdiei celei mari şi, când gloanţele şuierau împrejurul ei, nu-şi părăsi locul” şi tot acelaşi ziar i-a dedicat o odă, în care Ana Ipătescu este comparată cu Ioana D’arc, din care redăm un mic fragment: „E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României, Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei, A pălmuit tiranul în faţa lui scuipând. Aşa! e o Romană, o bravă Eroină, Ce sfida ferul morţii s-aleargă de foc plină, O lume spăimântată la arme-ncurajând”.

Tot acelaşi ziar i-a dedicat o odă, în care Ana Ipătescu este comparată cu Ioana D’arc, din care redăm un mic fragment:

„E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României, Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei, A pălmuit tiranul în faţa lui scuipând. Aşa! e o Romană, o bravă Eroină, Ce sfida ferul morţii s-aleargă de foc plină, O lume spăimântată la arme-ncurajând”.

Elogiată de presa străină

Ana Ipătescu a stârnit admiraţia revoluţionarilor de peste hotare, activitatea sa fiind evocată în presa maghiară şi în cea de la Viena, unde, de altfel, i-a fost consacrată şi o foaie volantă. Astfel, „Amicul poporului” – o gazetă românească din Pesta spunea că: „o femeie aşa de bărbată ca Anetta Ipătescu e vrednică ca nu numai de toţi românii, ci de toată lumea civilizată să fie celebrată”.

Unele gazete străine au scris chiar despre „rănirea mortală” a Anei Ipătescu, căutând să facă din gestul acesteia un exemplu care să stimuleze şi alte cugete, de pe alte meleaguri.

Deşi gestul Anei a ridicat multe semne de întrebare,acţiunea ei a devenit un model pentru o întreagă societate ce avea o acută nevoie de fapte exemplare şi modele.

Dacă a fost sau nu o femeie cu moravuri îndoielnice, ne interesează mai puţin, având în vedere mersul vieţii acestei femei exceptionale  şi comportamentul său faţă de soţ.

Astfel, când revoluţia a fost înăbuşită, Nicolae şi Grigore Ipătescu au fost condamnaţi la exil.

Să nu uităm faptul că Nicolae Ipătescu, fost funcţionat la Departamentul Visteriilor, prin urmare un apropiat al lui Bibescu, era cunoscut pentru simpatiile lui faţă de revoluţionarii paşoptişti si că el va plăti trădarea castei sale, după înfrângerea revoluţiei, cu o detenţie într-o temniţă otomană, şi că eliberarea şi-o va datora nimeni alteia decât soţiei sale.

In 1849, Ana a izbutit să obţină îngăduinţa de a-şi vizita soţul în Turcia, iar în 1850, în urma străduinţelor ei, Nicolae Ipătescu s-a putut întoarce în patrie, însă cumnatul său nu a putut fi salvat, acesta murind în exil, la Brussa, în 1852.

Ana Ipătescu şi-a trăit restul vieţii departe de lume, însă – deşi retrasă – ea urmărea cu atenţie evenimentele şi lupta românilor pentru împlinirea ţelului de veacuri: Unirea.

Astfel, în 1863, ea a fost printre primele contribuabile la subscripţia publică deschisă pentru ajutorarea ţăranilor arestaţi cu un an în urmă, participanţi la mişcarea condusă de Mircea Mălăeru.

În 1869, Ana şi-a pierdut soţul, iar peste şase ani, într-o zi de 13 martie, la vârsta de 70 de ani – a plecat şi ea această lume, modest şi demn.

Deşi  a dorit să fie îngropată la Mănăstirea Pasărea, nu s-a putut identifica până acum care este mormântul ei.

Fapta sa a rămas în istorie si cu adevarat important rămâne aspectul, că indiferent de caracterul său , Ana Ipătescu a lăsat ceva în urma sa: salvarea revoluţiei.



Putea să n-o facă, însă a ales să-şi pună în primejdie viaţa şi astfel a salvat alte vieţi, dar mai ales acţiunea revoluţionară.

Poveştile de dragoste sunt multe şi trec, neavând dreptul de a le judeca – faptele istorice sunt puţine – dar rămân şi dăinuie peste veacuri, iar noi avem datoria de a le cunoaşte, a le preţui şi spune mai departe.

 Astăzi, numeroase străzi din ţară şi unităţi de învăţământ îi poartă numele, dar istoricii nu s-au aplecat foarte mult asupra vietii si studierii faptelor sale.

„Un exemplu clasic de erou mitic dat jos de pe piedestal îl constituie Ana Ipătescu. Imaginea ei clasică este aceea de eroină a Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească care rosteşte tirade şi adună mulţimea.

Chipul ei se potrivea de minune cu ambiţiile istoriografiei comuniste, care vede în cele două revoluţii, de la 1821 şi 1848 precum şi în răscoalele ţărăneşti semnele clare ale instaurării unei noi orânduiri. Figurile lui Bălcescu, Vladimirescu ori Ana Ipătescu şi-au făcut loc în Panteonul eroilor comunişti.

Aşa a ajuns Ana Ipătescu nume de bulevard ori liceu. Astăzi însă, dacă mai întrebi cine a fost şi ce a făcut, în afară de ridicări din umeri cel mai inteligent răspuns pe care îl poţi obţine este că era o eroină comunistă, un soi de Ana Pauker”, scrie  istoricul bucureştean Voicu Hetel pe blogul său Hetel.ro.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!

 

Facebook Comments
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+