Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :
Acasa / CULTURA / Citatele lui sunt cele mai distribuite pe internet! Astăzi se împlinesc 11 ani de la moartea lui Octavian Paler

Citatele lui sunt cele mai distribuite pe internet! Astăzi se împlinesc 11 ani de la moartea lui Octavian Paler

/
/
/

Octavian Paler s-a stins din viață la data de 7 mai, în anul 2007, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri. Scriitorul a reuşit să intre în inimile cititorilor prin simplitatea şi realitatea temelor abordate în poeziile şi romanele sale.

În 1958, a debutat publicistic, iar editorial, în 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”. Dintre volumele care i-au oferit statura de important autor amintim „Drumuri prin memorie” „Scrisori imaginare”, „Viaţa pe un peron”, „Un om norocos”, „Vremea întrebărilor”, „Autoportret într-o oglindă spartă”. În 2005, a primit Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor.

Descoperiti cateva dintre cele mai interesante citate si ganduri apartinandu-i lui Octavian Paler, acest mare om de cultura roman:

“Barbatii nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.”



“In fond, cultura este sau ar trebui sa fie o anumita forma de a iubi lumea si de a spera.”

“Daca poti sa iei pe cineva de mana, sa-l imbratisezi sau doar sa-l bati pe umar… Bucura-te, niciodata nu te vei simti singur.”

“Acesta e omul, domnilor. Rezista la multe, dar cateodata il doboara golul din jur.”

“Mai mult decat de Dumnezeu, ma tem de absenta lui Dumnezeu.”

“Sunt drumuri ce ne cauta de mult si-ajung la noi cand suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri.”

“Imaginatia este ca sexualitatea. Ne reprezinta, fara sa fim stapani pe ea.”

“Lacatele din noi se deschid cu o lacrima.”

“Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator. El e de fapt singur.”

“Nu dispretui niciodata lucrurile mici. O lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele niciodata; sa lumineze in intuneric.”

“Cand aveam posibilitatea sa-mi indeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile imbatranesc.”

“Noi astazi suntem o tara de oameni singuri. Atat de singuri, incat nici nefericitii nu sunt solidari intre ei.”

“Nu pot sa inchid usa si sa nu mai stiu ce se petrece in strada, dincolo de ea.”

“Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii. Daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul.”

“Oamenii iti iarta multe, dar nu-ti iarta cand le arati cu degetul lasitatea.

“Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile “insuportabile”.

“Singuratatea nu e o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiupersonal.”

“In functie de ce se clade te pe ruinele unei inchisori, se poate spune cat de necesar era ca ea sa fie daramata.”

“Stiind ca vom muri, sa gasim aici un argument pentru a iubi si mai mult viata.”

“Astazi stim ca nu putem sa facem nimic impotriva mortii, dar ca trebuie sa facem totul in favoarea sperantei.”

“Dragostea e o lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care uneori nu e niciun invingator, alteori nu e niciun invins.”

“N-am inteles ca tot ce nu am iubit la timp, am pierdut.”

“Cu toate mizeriile si nedreptatile ei, lumea e singurullocunde putem spera sa ni se faca dreptate.”

“Atat cat pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitandu-se spre cer, ci cautandu-l in sine insusi, ce anume ar putea opune mortii si neantului. N-am suportat gandul ca suntem doar pulbere si atunci am cautat in noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastra care nu vrea sa moara, care nu se poate consola.”

“N-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.”

“Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet ranit si apoi vindecat de altul.”

“Uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, nu faptele sale…”

“Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.”

“Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.”

“Iremediabila este numai greseala de a te lasa strivit.”

“Trecutul traieste, e viu, se schimba in functie de ceea ce ni se intampla.”

“Tentatia noastra de a bagateliza orice prin bascalie, prin zeflemea, nu e singura care ni-l face strain pe Don Quijote, impiedicandu-ne sa ajungem la ce este dincolo de partea amuzanta a aventurilor lui.”

“A dansa pe vulcani nu e neaparat o dovada de curaj.”

“Daca nu pot sa fac istoria, o indur.”

“Nu exista sentiment tragic la romani. Cred ca dragostea la noi parcurge doar distanta dintre romanta si pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgota.”

“Poate ca acesta e singurul destin: ceea ce tinem minte.”

“A iubi inseamna, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi.”

“Toata viata ne straduim sa micsoram distanta dintre ceea ce suntem si ceea ce vad in noi oamenii care ne iubesc.”

“Una din prejudecatile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat.”

“Amintirile nu ne mai pot omori; cel mult pot face o rana sa doara si sa sangereze din nou.”

“Cand esti surd, toate filmele sunt mute.”

„A muri inseamna de fapt a te muta intr-o stea.”

“Viata are un sens doar daca nu-l cauti.”

“Langa esafod nu ninge niciodata.”



Citeșe și: Regulile de viata ale lui Octavian Paler! Regula 1: „Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata CI PE CINE AI”

Din cand in cand ratacim fara sens in viata si atunci aceste cuvinte devin comori ascunse pe care cineva ascuns ni le-a pus in fata citindu-ne parca gandurile. Descopera cuvintele lui Octavian Paler cunoscandu-l intai pe cel care a scris aceste minunate povete.

Fiul lui Alexandru si al Anei, Paler a urmat scoala primara in satul natal, in anul 1937, dupa care a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din Bucuresti. In vara anului 1944, cu o saptamana inaintea incheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercatie cu George Serban, directorul scolii, care era chiar unchiul sau (fratele mamei), si a fost obligat sa paraseasca scoala, mutandu-se la Liceul Radu Negru din Fagaras pentru a urma, in anul scolar 1944-1945, ultima clasa de liceu, clasa a VIII-a, sectia literara. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latina, elina.

In anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasa cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu lauda.[2] In acelasi an, a sustinut examenul de bacalaureat la Sibiu. In continuare, urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie si simultan si pe cele ale Facultatii de Drept din Bucuresti.

Intre 1949 si 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Romana. In 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.

Casatorit in anul 1951, are un fiu, care a absolvit cursurile universitare (ASE- Facultatea de Comert Exterior) in anul 1979.[necesita citare]

A incetat din viata la varsta de 80 de ani, in urma unui stop cardio-respirator. A fost inmormantat, cu onoruri militare, in Cimitirul Sfanta Vineri.



Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul… depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata CI PE CINE AI.

Am invatat ca te descurci si ti-e folosit farmecul circa 15 minute. Dupa accea, insa, ar fii bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebiue sa sa te compari cu ceea ce pot altii sa faca mai bine, ci conteaza ceea ce poti sa faci tu.

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ce pot sa fac eu pentru a rezolva.

Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebiue sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta. Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebiue sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii ; cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung departe in viata.

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei putea gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul ca si vorbitul, pot linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede…

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit.



Citește și: Octavian Paler, povestea unui destin prins între iubirea de viață și tentația sinuciderii

S-au împlinit în acest mai 11 ani de când Octavian Paler, în urma unui stop cardio-respirator, se ducea spre acel Dincolo de care nu se jena să mărturisească de fiecare dată că se teme, că se teme nu de Dumnezeu, ci de absenţa lui.

7 mai 2007, București. Octavian Paler, personalitate în aceeași măsură iubită și controversată, murea la vârsta de 80 de ani, după ce, în urmă cu cinci ani suferise un atac cerebral. „Nu cred în Viața de Apoi” mărturisea Paler, în acei ani în care se lupta cu timpul și cu bolile și rămânea încă activ în viața publică din România. O lume în care, cel puțin în anii din urmă, nu se sfia să declare că nu se mai recunoaște, că nu-i mai aparține. O lume în care oamenii se schimbau, în care valorile se modificau și se instalau ierarhii noi.

Sceptic și înghițit de nostalgii, Octavian Paler se declara un „rac negativ”, născut fiind în a doua zi a lunii iulie, în anul 1926, în satul Lisa din Făgăraș. Era un alt univers atunci când a venit pe pământ Paler, o lume în care „o grindină care nimicea vara într-un sfert de oră munca dintr-un an întreg era mai importantă decât norii care se adunau pe cerul Europei”. În acest mic univers în care expansiunile se făceau întotdeauna pe verticală și mai niciodată pe orizontală, Paler se integra și el, luând cu sine, peste ani, la București, ritmurile interioare… chiar dacă pervertite de mirosul de benzină arsă, și nostalgia după o lume în care însă n-ar mai fi putut trăi – un fel de veșnic și asumat dezrădăcinat, un om pierdut între două universuri dintre care nici unuia nu-i aparține pe de-a-ntregul: orășeanul căruia îi e dor de satul în care, însă, știe că nu ar mai putea trăi, de satul în care nu mai există pentru el decât o casă plină de fantome.

Cum arăta Lisa în copilăria lui Paler?

Ca multe alte sate din România acelei perioade, idealizat prin aburii nostalgiei – lucru de care el se ferea –, cu o viață care se ducea după aceleași ritmuri, cu miros de frunze de nuc, cu cinci cârciumi și două biserici… Două biserici dintre care, într-una dintre ele, mama lui, Ana, o femeie simplă și credincioasă – a cărei credință Paler o invidia mai târziu pentru perfecta ei simplitate, la care el, intelectualul, nu avea acces – și-ar fi dorit să-l vadă preot. „Buna mea mamă a visat, când eram mic, să mă vadă într-o zi, ieșind din altarul „bisericii mari” (cea ortodoxă) din Lisa îmbrăcat în odăjdii. Ca s-o determine să accepte trimiterea mea la liceu, tata i-a întreținut discret această iluzie. Nu știu când s-a lămurit că fiul ei nu era animat de idealuri preoțești, dar Dumnezeu, dacă există, mă va ierta cu siguranță că nu i-am îndeplinit mamei visul. Aș fi fost un impostor”, mărturisea el în volumul „Convorbiri cu Octavian Paler” de Daniel Cristea-Enache, apărut imediat după moartea lui, în 2007. „Aș fi predicat o împărăție viitoare, deși eu nu cred că există altă „împărăție” decât cea de care avem parte pe lumea aceasta. Așa cum e ea! O „împărăție” în care fiecare dimineață e un mister, dar în care umanitatea se întoarce parcă împotriva omului”.



Chiriaș în Ferentari

Din această lume plină de mistere dar și de aburii de alcool de la crâșmele satului – satul românesc interbelic – Octavian Paler, „cosaș de elită”, care în adolescență mergea la cosit pentru bani, ca să-și poată face câte un costum nou, toamna, a venit direct la București, admis ca bursier la „Spiru Haret”. De unde însă a plecat în ultimul an de liceu din cauza unei altercații cu directorul școlii, care-i era chiar unchi. Și așa a început traseul unei existențe care avea să-l ducă pe Paler în structurile cele mai înalte ale statului într-o perioadă tulbure, perioada Ceaușescu. „Dacă mă uit în urmă, n-am nici un motiv să-mi fie rușine”, n-am făcut nicio porcărie, nicio ticăloșie, deși vremea era favorabilă și porcăriilor, și ticăloșiilor”, spunea el în aceeași carte. Istoria va stabili probabil cel mai bine toate astea. Însă începutul tânărului Paler, într-un București care încă își refăcea rănile după război, are iz de roman. Locuia la capătul lumii, dincolo de bariera Bacchus din Ferentari, pe strada Tufelor, unde nu exista electricitate și nici apă curentă și unde, în anii 1949-1950 încă se citea la lampa cu gaz. De-abia dincolo de barieră începea Capitala… La momentul la care a devenit redactor la radio și a început cariera lui, Paler era încă un chiriaș de pe strada Tufelor. Și merită citat fragmentul din cartea lui Daniel Cristea-Enache, în care, cu primul salariu, merge la Capșa. E o veritabilă scenă de film.

„În ziua în care am încasat prima leafă la Radio, în aprilie 1949, m-am suit într-un taxi și l-am rugat pe șofer să mă ducă la Capșa. Acolo, i-am cerut să mă aștepte în fața restaurantului, asigurându-l că-i va fi plătită așteptarea, iar eu am intrat la Capșa (pentru prima oară!), m-am așezat la masă și am comandat un prânz din care n-a lipsit nimic pentru a mă simți un burghez respectabil. Până atunci, nu mâncasem niciodată servit de un chelner stilat, care-și ducea mâna la spate când turna în pahar. La sfârșit, după ce am plătit, m-am suit în taxiul care mă aștepta și i-am zis șoferului să mă ducă pe strada Tufelor. (…) În clipa în care am coborât din taxi, toate gâștele și rațele de pe strada Tufelor au intrat în panică, iar vecinii au ieșit pe la porți.”

„Am încercat să rămân decent într-o istorie indecentă”

Ce a urmat e un traseu cunoscut și curajos. „Am încercat să rămân decent într-o istorie indecentă”, avea să fie concluzia personală a acestui traseu… a unei vieți împărțite între funcții publice și literatură, între iubire și neputințe, într-un permanent zbucium, între „biografie” și „destin”.

„Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi”, scria Paler în „Autoportret într-o oglindă spartă”. „Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori și chiar încerci să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești. (…) În fond, nu există decât un singur fel de a trăi dragostea: trăind-o.” Iată una dintre cele mai frumoase pagini despre iubire, scrise de un bărbat care a căutat adesea răspunsuri în această zonă aflată pe nisipuri mișcătoare, un bărbat îndrăgostit de viață, de mare, de soare și care, totuși, în ultimii ani de viață a cochetat insistent cu sinuciderea. Un paradox? Răspunsul lui, în același volum de convorbiri, este tulburător.



„Credeți cumva că „a iubi prea mult viața” și „sinuciderea” nu sunt compatibile? Eu aș zice că aproape se presupun. (…) Cum era să mărturisesc că eu trăiesc de ani de zile cu ideea sinuciderii în cap? E adevărat, n-am avut niciodată impulsul de a întinde mâna spre plicul cu somnifere și de a le înghiți pe toate, dar am cochetat cu acest gând morbid. (…) Mă credeți sau nu, între disperarea care mă strânge de gât când mă uit cum se clatină oțetarii, aflați dincolo de zidul curții mele, sub rafalele vântului, din pricina gândului că într-o zi n-o să-i mai văd, și ispita, bolnăvicioasă poate, de a scăpa de toate problemele nu e decât o muchie de cuțit.”

Paler, însă, nu s-a lăsat prins niciodată de „ispita bolnăvicioasă” și a continuat să trăiască, până în acea zi de 7 mai, de acum zece ani, când inima lui a ales să se oprească. Rămân câteva rânduri, scrise în acei ultimi ani în care volumul de Convorbiri îl provoca la mărturisiri profunde, despre conflictul dintre generații care l-a făcut să plece cu un gust amar. „Nu mă număr printre cei care socotesc anormale conflictele dintre generații. (…) În consecință, nu că bătrânii sunt contestați azi cu glas tare m-a surprins. Mă așteptam la asta. Ceea ce m-a șocat a fost altceva. Descoperirea că provocăm ură! Da, da, ură. Nu exagerez. Și mărturisesc că pentru o asemenea descoperire nu eram pregătit. (…) Acum e aproape o modă, am impresia, să ni se arate celor cu mai puțin viitor că suntem niște „vechituri”. De parcă ni s-ar reproșa că încă existăm!”

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!

Facebook Comments
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+