Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :
Acasa / CURIOZITĂȚI / Povestea închisorii de unde nici un evadat nu a scăpat cu viaţă! Anual, peste 1.5 milioane de oameni vizitează această închisoare

Povestea închisorii de unde nici un evadat nu a scăpat cu viaţă! Anual, peste 1.5 milioane de oameni vizitează această închisoare

/
/
/

În Golful San Francisco, la 2,4 km de metropola americana cu aceaşi nume, se găseşte o insulă a cărei faimă a făcut înconjurul lumii, datorită închisorii din care nimeni nu a reuşit o evadare de succes.

Cu mult timp înainte de a deveni faimoasa închisoare de maximă securitate, Alcatraz era o insulă pustie, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, unde cel mai înalt punct atinge 41 metri deasupra nivelului mării, o insula pe care amerindienii o evitau, crezând că este bântuită de spirite malefice.

Bastinasii, cunoscuţi sub numele de Ohlone, foloseau insula ca loc de pedeapsă, unde îi trimiteau pe cei care încălcau regulile tribului. Primii europeni care au vizitat insula au fost spaniolii. În 1775, exploratorul Juan Manuel de Ayala a fost primul care a străbătut golful San Francisco şi care a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”. Mai târziu, numele insulei a fost scurtat, ajungandu-se la Alcatraz.

Când spaniolii şi-au început expediţiile în sudul Californiei, mulţi dintre membri tribului Ohlone utilizau insula ca ascunzătoare, pentru a evita creştinarea impusă de europeni. Primul proprietar înregistrat al insulei a fost Julian Workman, care a fost desemnat în iunie 1846, de către guvernatorul mexican Pio Pico, să construiască aici un far.



În 1848, la sfârşitul războiului dintre americani şi mexicani, teritoriul California, împreună cu insula, au devenit proprietăţi ale Statelor Unite. La începutul anilor 1860, când a izbucnit Războiul Civil, Alcatraz a servit drept loc de protecţie şi depozitare al armelor de foc pentru arsenalul militar din San Francisco.

Realizând poziţia sa strategică pentru golf, autoritatile au construit aici o fortăreaţă unde, deasemenea, au fost amplasate unsprezece tunuri. În timpul războiului, pe insulă erau trimişi in detentie simpatizanţii Confederaţiei.
În 1868, după ce s-a terminat de construit o închisoare din cărămidă, aceasta a fost destinată în mod oficial să servească drept loc de detenţie pe termen lung pentru prizonierii militari.

Din 1909 până în 1911, a fost construită o nouă închisoare, îmbunătăţită. Noua clădire, care mai târziu este cunoscută ca „The Rock”- „Stânca”, a fost realizată chiar de către prizonieri.

Insula a stat sub jurisdicţia armatei Statelor Unite din 1850 până în 1933, când a fost transferată în proprietatea Departamentului de Justiţie, fiind folosită de către Biroul Federal al Penitenciarelor. Atunci a fost luată decizia ca Alcatrazul să devină închisoare federală de maximă securitate, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american , iar la 12 octombrie 1933 au inceput lucrarile de transformare a fortului intr-o inchisoare federala a Statelor Unite.

Primii prizonieri au fost aduşi în 1934, încătuşaţi şi păziţi de către agenţi FBI. Primul director al închisorii a fost James A. Johnston, care a condus instituţia cu o mână de fier până în 1948. Se păstra o tăcere absolută din partea autorităţilor închisorii, iar prezenţa presei era interzisă. Personalul închisorii număra iniţial în jur de 150 de oameni , care locuiau împreună cu familiile lor pe insulă. De regulă erau ţinuţi 250 de condamnaţi, fiecare având propria celulă. Cu toate că era cunoscută ca fiind „Insula Diavolului”, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo, condiţiile de detentie fiind mai mult decât decente, comparativ cu alte inchisori.

De-a lungul timpului, inchisoarea a gazduit cei mai periculosi criminali. Se faceau periodic transporturi de prizonieri, iar in anul 1934, printre alti condamnati s-a aflat si celebrul mafiot Al Capone a carui cariera de gangster s-a încheiat în 1931, când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscala.

Al Capone a petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care si la vestita Acatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă. In septembrie 1934, a fost adus la Alcatraz si George Kelly, un alt cap al criminalitatii organizate, iar in anii 1940, un alt prizonier faimos al inchisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, care fusese condamnat pentru omor, supranumit si “Omul-Pasare” din Alcatraz, datorita studiilor sale asupra pasarilor.

Celulele inchisorii aveau o suprafata de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaleta si pat. Timpul petrecut in celula era intre 18 si 23 de ore pe zi. Cei care dovedeau o purtare exceptionala faceau exceptii, fiind pusi sa lucreze in spalatorie, sau la bucatarie. Conditiile erau destul de bune in inchisoare. Alcatraz era singura inchisoare din SUA cu dusuri cu apa calda.

In 29 de ani, niciun detinut n-a reusit sa evadeze, acestia murind impuscati, inecati in apa rece sau au fost mancati de rechini. Se presupune ca unul singur ar fi reusit totusi, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate.



Cadavrele celor evadati despre care se crede ca au murit in apele ce inconjoara insula, nu au fost descoperite niciodata. In 29 de ani (1934 – 1963) cat a functionat inchisoarea, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că s-au înecat şi ei în mare.

Incercari de evadare

Cu toate acestea, au existat două tentative de evadare, una în 1937 şi alta în 1962, în urma cărora, deşi s-a presupus că deţinuţii muriseră, se crede că aceştia ar fi dispărut fără urmă, lăsând astfel impresia că ar fi putut scăpa cu viaţă.

Seria tentativelor de evadare

Cea mai controversată şi, totodată, spectaculoasă tentativă de evadare a fost cea din 11 iunie 1962:
Frank Morris şi fraţii Anglin au fost protagoniştii celei mai spectaculoase evadări de la Alcatraz. În Corpul B al închisorii, unde se aflau ei, exista un mic coridor lat de aproximativ 1 metru, la capătul căruia ei au săpat în peretele deja surpat al sistemului de ventilaţie.

Pentru acest lucru s-au folosit de unelte banale, cum ar fi lingurile cu care mâncau la cantina închisorii şi de motorul unui aspirator pentru a confecţiona un dril electric, cu care să sape în perete. Zgomotul era acoperit de sunetele instrumentelor muzicale la care deţinuţii cântau în orele de muzică.
Astfel au ajuns în etapa următoare a planului lor : ieşirea din penitenitenciar. După ce au spart peretele, traseul lor s-a desfăşurat prin sistemul de aerisire al închisorii. Au reuşit şi au ieşit în afara închisorii. Au luat cu ei şi vreo 50 de pelerien de ploaie, din cauciuc, pentru a le servi la improvizarea unei ambarcaţiuni şi la protecţia lor corporală, pentru că marea era agitată şi apa foarte rece.

Au reuşit să iasă din celulele lor şi să ajungă pe acoperişul penitenciarului de maximă securitate prin sistemul de ventilaţie al acestuia. De acolo, toţi trei ar fi coborât pe o conductă de apă, trecând apoi peste gardul se sârmă şi ajungând la ţărm. Ajunşi acolo, ei au improvizat un fel de plută şi au dispărut pe mare.

Cei trei evadaţi s-ar fi înecat însă după ce pluta lor improvizată s-ar fi scufundat în în Golful San Francisco. Oficial, au fost dat dispăruţi, deoarece nu au mai fost de găsit şi nici cadavrele lor. O altă variantă este aceea că ei ar fi scăpt, totuşi, cu viaţă din toată această aventură şi ar fi dispărut într-o ţară unde nu ştia nimeni cine erau ei de fapt.

Raportul oficial al FBI despre dispariţia lor a arătat în concluzii că cei trei evedaţi pieriseră în apele reci şi curenţii puternici din golf. În apă s-au găsit o parte din pelerinele lor de ploaie, precum şi din ceea ce pare să fi fost o ambarcaţiune improvizată.

Cadavrele lor nu au fost găsite niciodată şi nici în viaţă nu a mai fost găsit vreunul dintre ei. Alte anchete, precum şi investigaţii făcute de unii jurnalişti şi prezentate au sprijinit ipoteza că, totuşşi, cei trei sau măcar unul dintre ei ar fi scăpat cu viaţă şi ar fi ajuns pe Angel Island.

Totuşi, ipoteza nu s-a verificat, iar Biroul Procurorului Statelor Unite a decis să închidă cazul definitiv după ce fiecare dintre cei trei deţinuţi ar fi avut să împlinească 100 de ani de viaţă.

16 Decembrie 1937: Deţinuţii Theodore Cole şi Ralph Roe au reuşit să se strecoare printre barele de fier ale magaziei de saltele a închisorii dintr-o clădire industrială a complexului. Era o zi cu ceaţă foarte densă care i-a ajutat să nu fie observaţi de gardienii din turnurile închisorii.Au evadat şi au ajuns la ţărm.

De acolo, s-au aruncat în apă, încercând să părăsească zona închisorii înoatând. Nu s-a mai auzit nimic despre ei, dar toată lumea a ajuns la concluzia că ei au murit înecaţi în valuri, deoarece pe mare era furtună, iar cadavrele lor ar fi fost duse de curenţii foarte puternici din Golful San Francisco. Theodore Cole şi Ralph Roe However figurau în primele două poziţii ale Listei FBI cu cei mai căutaţi criminali.



27 Aprilie 1936: Deţinutul Joseph Bowers ardea gunoiul în incineratorul închisorii de pe insulă. La un moment dat, a ţâşnit de lângă incinerator, s-a căţărat pe gardul închisorii, încercând să sară peste acesta.

Din turn, l-a văzut însă ofiţerul de pază. Bowers a ignorat somaţia ofiţerului şi nu s-a desistat. Soldatul a tras un foc de avertisment, dar deţinutul l-a ignorat şi această somaţie. Deţinutul a fost împuşcat cu mitraliera şi ucis.

23 Mai 1938: Deţinuţii Rufus Franklin, Thomas R. Limerick şi James C. Lucasau atacat şi ucis un gardian al închisorii cu un ciocan în atelierul de tâmplărie din aripa industrială a închisorii, unde deţinuţii munceau.

După ce l-au omorât pe gardian, au ajuns pe acoperiş, unde un alt gardian, înarmat, i-a împuşcat. Imediat, la locul atacului şi i-au înconjurat pe deţinuţii care încercaseră să fugă. Lucas s-a predat de bunăvoie.

13 Ianuarie 1939: Arthur (Doc) Barker, William Martin, Rufus McCain, Henri Young şi Dale Stamphill erau deţinuţi care fuseseră încarceraţi într-o unitate de maximă securitate a complexului peniternciar, numită D-Block. De acolo, criminalii au reuşit, totuşi, să evadeze, în ciuda măsurilor sporite de securitate.

Au ajuns până la ţărm, în noaptea de vineri, 13 ianuarie şi au improvizat o plută cu care urmau să iasă pe mare. Dar gardienii din turnuri i-au văzut. Unul dintre ei a deschis focul asupra fugarilor. Barker a fost împuşcat mortal, Stamphill a fost rănit, iar ceilalţi capturaţi din nou şi încarceraţi în celule individuale.

21 Mai 1941: Deţinuţii Joe Cretzer, Sam Shockley, Arnold Kyle şi Lloyd Barkdoll lucrau în aripa industrială a complexului penitenciar de la Alcatraz. Au profitat de neatenţia paznicilor şi au încercat să forţeze gratiile închisorii, Dar nu au reuşit şi s-au predat imediat neavând încotro. Cretzer şi Shockley avea să facă o nouă încercare în Bătălia de la Alcatraz.

15 Septembrie, 1941: John Richard Baylesslu se ocupa de salubrizare în cadrul închisorii. A reuşit să scape din complex şi a ajuns la ţărm, de unde s-a aruncat în apă. Voia să înoate către San Francisco, dar a renunţat repede să se lupte cu curenţii de apă şi s-a întors în penitenciar, predându-se.

14 Aprilie 1943: James Boarman, Harold Martin Brest, Floyd Garland Hamilton şi Fred John Hunter au evadat după ce atacaseră şi legaseră fedeleş doi dintre gardienii care îi păzeau. Au ajuns la ţărm şi au intrat în apă, dar nu au apucat să se depărteze prea mult, pentru că unul dintre gardieni a reuşit să se desprindă din legături şi să dea semnalul de alarmă.

Boarman a fost împuşcat mortal şi cadavrul lui a fost înghiţit de ape. Toţi ceilalţi evadaţi au fost capturaţi, în ciuda faptului că unul dintre ei, Hamilton, petrecuse două zile tremurând de frig într-o mică peşteră înainte de a ceda şi a se întoarce în penitenciar, unde a fost descoperit de către gardieni în clădirea industrială.

2-4 Mai 1946: Batalia de la Alcatraz

A fost o tentativa nereusita de evadare din Penitenciarul Alcatraz care a durat 2 zile .Deţinuţii Clarence Carnes, Bernard Coy, Joseph Paul Cretzer, Marvin Hubbard, Sam Shockley, Miran Edgar Thompson Coy, un jefuitor de bănci din Kentucky şi un deţinut însărcinat cu curăţenia în închisoarea Alcatraz au reuşit să fure două arme de foc din interiorul penitenciarului, profitand de greşeala unui ofiţer al închisorii şi au încercat să subtilizeze cheia de la uşa ce ducea spre curtea închisorii, pe unde deţinuţii plănuiau să fugă.



La ora 1:40 p.m, in data de 2 mai 1946, Bernard Coy, condamnat la 26 de ani de inchisoare la Alcatraz pentru jefuirea unei banci, urmat de Marvin Hubbard, Joseph Cretzer, Miran Thompson si Clarence Carnes au reusit sa ajunga la rastelurile cu arme.

Coy a profitat de absenta gardianului ce pazea armele si s-a innarmat. Obiectivul a fost sa fure mai apoi o barca si sa se indrepte spre libertate, spre San Francisco.

Acestia au luat mai multi ostatici. Bill Miller, unul din ei avea cheia de la poarta inchisorii. N-au reusit sa evadeze, fiind blocati spre drumul lor de mai multe usi. In disperarea lor de a gasi cheia potrivita pentru fiecare usa din gramezile de chei, ceilalti gardieni au aflat de incercarea lor de evadare si au blocat toate iesirile. In timpul atacului au fost ucisi mai multi ofiteri ai inchisorii.

Situatia s-a complicat pentru ofiteri si au fost nevoiti sa astepte pana la lasarea serii, iar apoi sa opreasca electricitatea. Fortele de securitate au gasit un plan pentru a innabusi revolta. Au facut gauri in tavanul inchisorii si au aruncat grenade in zonele unde se credea ca se afla detinutii. Planul s-a dovedit a fi un succes, iar fortele armate au intrat in celule tragand in mod repetat focuri de arma asupra detinutilor. La ora 9:40 a.m., in data de 4 mai, garzile au intrat in coridorul inchisorii si l-au gasit pe Cretzer, Coy si Hubbard morti. Ceilalti trei participanti la evadare au fost dusi inapoi in celulele lor.

Miran Thompson si Sam Shockley au fost executati in camera de gazare la data de 3 decembrie 1948 pentru omorarea unor garzi ai inchisorii. Carnes a mai primit o pedeapsa, insa a fost eliberat in anul 1973.
In urma acestui incident au fost imbunatatite masurile de securitate, pentru a se asigura ca nimeni nu v-a mai scapa vreodata din acea inchisoare.

Gardienii i-au prins în scurt timp şi le-au cerut să se predea. Au refuzat şi a izbucnit o adevărată luptă şi un schimb de focuri între gardieni şi cei doi deţinuţi care furaseră armele.

În aceste lupte, Coy, Cretzer, Hubbart şi două gărzi ale închisorii şi-au pierdut viaţa în confruntările cu gardienii care s-au sfârşit abia după două zile, mai exact, pe 4 mai 1946.

Carnes a supravieţuit „bătăliei” şi, pentru că era foarte tânăr şi nici nu răspunsese celorlalţi „colegi” ai lui care îl îndemnau să ucidă gărzile penitenciarului, a fost scutit de pedeapsa cu moartea. În schimb, a primit pedeapsa cu închisoare pe viaţă.

Shockley şi Thompson au fost condamnaţi la moarte şi apoi executaţi în camera de gazare din San Quentin, în 1948.
23 Iulie 1956: Deţinutul Floyd Wilson a dispărut de la locul său de muncă din cadrul închisorii şi a reuşit să iasă din penitenciar. A ajuns la ţărm şi a stat ascuns între stânci timp de 12 ore. S-a întors la penitenciar, după ce şi-a dat seama că nu era în stare să fugă de pe insulă, pentru că ar fi reuşit să îşi confecţioneze o plută din lemnele pe care le avea la îndemână.

29 Septembrie 1958: Aaron Burgett şi Clyde Johnson lucrau la sortarea deşeurilor în curtea închisorii. Au reuşit să treacă neobservaţi şi să ajungă la ţărm. De acolo, au sărit în apă, încercând să ajungă în larg.

Gardienii i-au văzut însă şi au plecat pe urmele lor. L-au prins pe Johnson, dar Burgett a dispărut. Mai târziu, cadavrul lui a fost descoperit în apă, în apropiere de ţărmul din San Francisco, la două săptămâni de la evadare.

16 decembrie 1962: John Paul Scott şi Darl Parker au fost printre ultimele „serii” de deţinuţi care au încercat să evadeze de la Alcatraz. Scott a folosit coardele unui banjo şi un ferăstrău improvizat, iar cu acestea s-a strecurat într-o bucătărie a închisorii, pentru a trăia barele de fier de la fereastră. După ce a ieşit, s-a repezit la două gărzi care i-au ieşit în cale şi pe care le-a înjunghiat şi apoi le-a strangulat cu coardele bonjo-ului. Apoi a fugit către ţărm şi s-a aruncat în mare. A reuşit să ajungă la Fort Point, unde a fost găsit în hipotermie de nişte adolescenţi. După ce a ieşit din spital, s-a întors la Alcatraz. Este singurul deţinut de la Alcatraz care a reuşit să ajungă la ţărm înotând.
Celălalt deţinut, Parker, care fugise cu el, a ajuns pe o mică insulă, o formaţiune de roci, căreia i se spunea „micul Alcatraz”, unde a fost găsit mai târziu.

În 1963, Procurorul General al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a hotărât închiderea penitenciarului, din cauza costurilor mari de întreţinere.

Închisoarea a fost transformată în muzeu, devenind una dintre atracţiile principale din San Francisco.
În prezent, peste 1.5 milioane de oameni vizitează penitenciarul Alcatraz în fiecare an.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!

Facebook Comments
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+