Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :
Acasa / AUTOEDUCARE / Sfatul bătrânilor: “Cum să ne hrănim sănătos” (5 minute de citit cu mare valoare)

Sfatul bătrânilor: “Cum să ne hrănim sănătos” (5 minute de citit cu mare valoare)

Distribuie!

Mâncarea, ca să fie fo­lo­sitoare, trebuie să fie gustoasă, bine pre­gătită şi bine păs­trată, căci alt­cum mai tare ne vatămă să­nă­tatea, adu­­când o mul­ţime de boli. Iată ce se cere de la o mâncare bună:

Despre cărnuri

* Carnea de vacă să ai­bă culoare roşie, cea de porc şi viţel o cu­loare roz, cea de oa­ie, culoare roşie în­chis. Să nu aibă miros ne­plă­cut, să nu fie moale, umedă şi li­pi­cioasă.

* Păsările tăiate tre­bu­ie să aibă car­nea roz, pielea curată, de culoare gal­­benă sau albă. Gră­si­mea să fie gal­benă.

* Slănina afu­mată, slăni­na sărată, cârnaţii şi salamul să aibă culoare frumoasă, să mi­roa­să plăcut, să nu fie mu­ce­găite.

* Peştele proaspăt să fie tare şi cu solzii lucitori. Să nu miroasă urât. Ochiul peştelui este cel mai bun semn după care poţi cunoaşte dacă peş­tele e bun sau nu. Dacă ochiul e limpede, peştele e proaspăt.

* Peştele sărat şi afumat tre­bu­ie să miroasă plăcut. Afu­marea adeseori te face să nu poţi deo­sebi mirosul de stri­că­ciune. De aceea, când cum­­peri peşte afumat, miroase-l pe o tă­ietură.



Despre legume (Mâncăruri netrecute prin foc)

Primăvara e vremea verdeţurilor de tot fe­lul. Dumnezeu le-a dat pentru ca tru­pul îndopat iarna cu hrană us­cată, cu cărnuri şi grăsimi mai multe, cu con­serve etc., să fie curăţit de ve­ni­nu­rile ce le-a strâns. Pentru asta sunt bune verdeţurile. Dăm aici câteva feluri de ver­de­ţuri ce se pot pregăti bine, uşor şi repede, fără multă bătaie de cap. E o hrană sănătoasă, gustoasă şi în­tă­ri­toa­re. Şi unde mai pui că nu-ţi tre­buie nici foc, ci numai stomac bun.

* Morcovii, mazărea şi spa­ran­ghe­lul trecute prin maşina de tocat, ames­te­cate bine cu ulei şi roşcove ra­se şi stropite cu sos de smântână, dau o hra­nă uşoară, să­nă­toasă.

* Morcovi cu ri­dichi. Câţiva mor­covi ti­neri şi ridichi de lu­nă, zdrobiţi cu ma­şina, îi ames­te­căm cu frunze de pă­trun­jel şi arpagic tăiat mă­runt. Peste mân­ca­rea aceasta tur­­năm smân­tână sau ce­va sos şi pe mar­gini punem (o gar­ni­sim cu) salată.

* Conopidă cu sa­lată ver­de şi pătlă­gele. Prin maşina de tocat trecem co­nopidă şi salată verde. La a­ces­tea mai punem câ­­teva pătlăgele zdro­­bite cu lin­gu­ra, apoi ceapă rasă şi zea­mă de lămâie. Mâncarea aceas­ta se mă­nân­că cu orice fel de sos, sau cu smân­tână.

* Salată de fasole verde. Tre­cem prin maşina de to­cat: fa­sole ver­de crudă, cas­tra­vete, mor­covi, pătlăgele, ceva nuci, alune, ar­pagic, ţe­lină. Le a­mes­tecăm bi­ne-bi­ne şi se mănân­că cu smân­­tână sau cu orice fel de sos.

* Salată de mere. Mere­le acri­­şoa­­re, tăiate felii se presară cu smân­tână ames­tecată cu mie­re de stup.

* Ridichi, gulii şi păt­lăgele. Luăm do­uă ridichi şi două gulii ti­nere şi o ceapă, pe care le radem pe ră­ză­tor, apoi pătlă­gele şi puţin chi­men bă­tut în pi­u­­li­ţă. Le ames­­te­căm, tur­năm peste ele smân­­tâ­nă sau ceva sos şi că­pătăm o hrană de vară să­nă­toasă.

* Miere de stup cu mere. Merele se rad pe răzătoare şi se amestecă cu una, ori cu mai multe din cele înşirate aici, ca: ouă, brânză, smântână, unt, nuci, alune, stafide, roşcove, toa­te rase pe răzător, cu ze­muri stoarse din fructe (se pot stoar­ce prin storcător). Avem astfel o hrană sănătoasă şi nu­tritivă.

* Miere de stup cu ouă. Mierea de stup, sub­ţiată cu un amestec de 1/3 parte vin şi 2/3 părţi apă, în care ai pus şi un gălbenuş de ou, precum şi pu­ţină scorţişoară zdrobită praf. E foar­te gus­toa­să şi hrănitoare.



Despre pâine

* Făina de grâu fal­si­ficată se poa­te cunoaşte, da­că o punem în spirt de 70 de grade, apoi încălzim puţin va­sul. Dacă e făină de grâu cu­rat ori de se­cară, spirtul rămâne cu­rat, dacă în­să făina e ameste­cată cu altă făină, de orz ori ovăz, spirtul se în­găl­be­neşte.

* Nu ţine făina pe podelele casei, cum au obiceiul unele gospodine. Fiind­­că pe jos umblă multe soiuri de vie­tăţi, de gângănii mici, care duc să­mânţa bolilor pe unde merg. Apoi făina se strică mai repede, muce­gă­ieşte. Făina uscată o ţineţi în vase acoperite şi în locuri uscate.

* Dacă drojdia nu are putere de dospit, gos­­podina poate uşor greşi pâi­nea. Pentru a vedea dacă droj­dia este cu putere la dos­pit, aşe­zăm într-o farfurie cu apă fier­bin­te o bucăţică din drojdia cu pricina. Dacă droj­­dia e bună, atunci se ridică la su­pra­faţa apei, iar da­că es­te învechită se lasă la fun­dul farfuriei, ceea ce înseamnă că şi-a pier­dut tăria.

* Pâinea poate dos­pi şi cu frun­ze de vie. Se iau 8-10 frunze de vie şi se fierb 10 minute într-o oală cu apă. Apa se stre­coară şi până este cal­dă se pune în aluat. Acest aluat dos­peşte degrabă şi pâinea are un gust plă­cut, de vin. În acest scop se pot fo­losi tot aşa de bine şi frunzele us­cate, ca şi cele verzi.

* Coaja de pâine cal­dă, când este prea groa­să şi tare, se înmoaie uşor dacă o ungem cu untură sau unt, ori cu vreun oloi bun de mân­cat, sau chiar cu apă curată şi o punem pe fer­eastra deschisă.

* Pâinea veche se poate îm­pros­păta dacă o punem într-un vas de pământ ori în vas de ti­nichea, şi cu vas cu tot o lăsăm să stea într-alt vas mai mare, în care fierbe apă. Pâinea se va face proas­pă­tă, ca şi cum atunci ai scos-o din cup­tor.

Despre lactate şi grăsimi

* Untul de vară este mai hră­ni­tor decât cel produs iarna, fiindcă va­cile, prin hrana verde, ca­pătă puteri ce nu se găsesc în hrana us­cată de iarnă. Dacă pu­teţi, păstraţi la gheţărie untul de vară pentru a-l avea şi iarna.

* Unt totdeauna proas­­păt poţi să ai dacă vei şti să-l păstrezi. Un aşa mij­loc este de a ţine untul în apă fiar­tă ră­cită, în care ai topit puţin bi­car­bonat de sodiu. Este bine ca apa să o schimbi la 1-2 zile.

* Untul se păstrează bine, nu rân­ce­zeşte, dacă îl ţinem la rece şi în în­tu­neric, în­tr-un vas care a fost mai îna­inte clătit de câteva ori cu oţet fier­binte (în clo­cot). Vasul este lăsat să se usuce şi numai apoi se pune untul în el spre păs­­trare.

* Înlăturarea gustului urât al un­tului. Se trece şi se fră­mân­tă, se spală în apă rece în care s-a topit bi­car­bo­nat de so­diu. După aceea se trece şi se fră­mântă (se spală) în apă rece curată. Dacă folosim lapte dulce în loc de apă curată, atunci capătă un gust mai plăcut şi o înfăţişare fru­moa­să.

* Când untura prinde miros greu, ca să scoţi acest miros, trebuie fiartă din nou până nu face zgomot la fiert. Se arun­că apoi în untura ce fierbe puţin miez de pâine şi se lasă pe foc până se pră­jeşte pâi­nea. Se ia untura de la foc, se lasă câ­teva minute să stea, se scoate pâinea şi se arun­că. Un­tura se toarnă curată, cu băgare de seamă ca ceea ce rămâne pe fundul vasului de fiert să nu intre în oală. Veţi avea atunci untura bună.




* Cum putem cunoaşte unt­de­lem­nul falsi­fi­cat. În ultimul timp se vinde în comerţ “untde­lemn curat de măs­line” fabricat dintr-un ames­tec de ulei de cocos, floarea-soarelui, bumbac şi chiar din zeamă stoarsă de mac, co­lo­rată apoi cu zeamă stoarsă din spa­nac. Ca să cu­noaştem dacă untde­lem­nul este sau nu curat este de ajuns să batem tare sticla, apoi să o lăsăm jos. Dacă unt­de­lemnul este bun, băşicile de aer ce s-au făcut din pri­cina scur­tă­turii (baterii) vor pieri numaidecât; dacă însă este falsificat, aceste bă­şici fac cerc dea­su­pra şi ţin multă vreme.

* Laptele de vară dă mai multă putere de hra­nă (este mai bogat în vi­ta­mine) decât laptele ce se mul­ge iarna. Aceasta, din pricină că vara este iarba verde, hrana ver­de, în care se află aceste puteri (vi­ta­mi­ne).

* Laptele se păstrează bine 2-3 zile da­că punem în el frunze curate de hrean, care au puterea de a împiedica acrimea.

* Ca să nu se închege lap­­tele şi să nu se acreas­­că, mai ales în vremea căl­durilor de vară, este bi­ne ca să-l fierbi şi cu pu­ţin zahăr. La un kilo­gram lapte se pu­ne o lingură rasă de za­­hăr. În fe­lul acesta, lap­tele nu se va stri­ca vre­me de câte­va zile.

* Când lap­te­le dă în foc, lasă un mi­ros greu de lapte ars. Ca să nu se mai facă astfel de mi­­ros, toarnă oţet pes­te lap­te­le ce sfâ­râie pe plită. Mi­ro­sul de oţet înghite mi­rosul lap­telui ars.

* Pregătirea iaur­tului. Iaurtul este un lap­­te puţin înăcrit, ca­re ajută mult la mis­tui­re şi dă corpului tă­rie mai ma­re ca să se îm­po­tri­vească bo­li­lor de sto­mac. De aceea ia­ur­tul să nu lip­seas­că din nici o casă. Iaurtul se pre­gă­teşte în felul ur­mă­tor: laptele să fiar­bă, apoi se răceşte la 25 grade şi se toarnă în el o lingură de cuib de ia­urt, adică de ia­urt cum­părat de la aceia care se pri­cep la pre­gă­ti­rea iaur­tu­lui. Lap­­tele în care am tur­nat cui­bul de iaurt tre­buie să fie în­căl­zit la 40 de grade, adică atât cât rabdă de­ge­tul în el. Apoi se lasă să stea li­niş­tit 3-4 cea­suri în­­tr-o odaie căl­duţă sau lângă sobă, în bucă­tărie. Pe urmă se pu­ne vreme de o oră în apă cât mai rece, pen­­tru ca să o­preas­­că dos­pirea lap­telui. După a­ceasta iaur­tul este ga­ta şi se poate mânca. Din acest ia­urt se poate lua şi cui­bul pen­tru pregătirea al­­tui iaurt.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!

Facebook Comments

Distribuie!
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+